ME
NU

CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO

01 dic 2021
Decembrie Calendar 2021

DECEMBRIE 2021

1/12

„Mi‑e milă de mulțime”. (Mt 15,32)

Isus vede mulțimea, din întreaga lume și din toate timpurile, suferind. Și vede că toată lumea are nevoie de el. Fără el nimeni, niciun bărbat și nicio femeie nu se realizează pe deplin. Chiar și cei care fac gimnastică fizică sau mentală pentru a se perfecționa au nevoie de el. Chiar mult mai mult, deoarece se amăgesc și construiesc o izolare imensă. Isus ne oferă pâinea care ne face să ne bucurăm de comuniune profundă și adevărată.

 

2/12

„Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăția cerurilor”. (Mt 7,21)

Suntem capabili să ne înșelăm pe noi înșine. Ne amăgim că ne rugăm bine, pentru că suntem capabili să formulăm propoziții frumoase. Pentru a fi cu adevărat uniți cu Dumnezeu, vom iubi, vom iubi mereu și pe oricine. Împărăția cerurilor nu este făcută pentru cei mândri și lăudăroși, ci pentru cei smeriți, blânzi și milostivi.

 

3/12

„Să vi se facă după credința voastră!” (Mt 9,29)

Aceste cuvinte sunt adresate celor doi orbi care i‑au cerut lui Isus să fie vindecați. Credința lor este importantă; credința lor în Isus este cea care le va deschide ochii pentru a‑l vedea. În acest timp de Advent încerc să fiu atent la credința mea, să o exprim cu gesturi concrete, așa cum au făcut cei doi orbi.

 

4/12

„Predicați, spunând: «S‑a apropiat împărăția cerurilor!»”. (Mt 10,7)

Isus nu se limitează la a‑i însărcina pe ucenici cum să întrebuințeze cuvintele, el dorește de la ei mai presus de toate gesturi de atenție față de oamenii fragili, slabi, care au nevoie de ajutor. Împărăția cerurilor, de fapt, nu cunoaște granițe; trăiește exact ceea ce lipsește împărățiilor de pe pământ: acestea îi exclud pe cei săraci sau îi exploatează, împărăția cerurilor îi pune în centrul atenției și îi slujește.

 

5/12

„Cuvântul lui Dumnezeu a fost către Ioan”. (Lc 3,2)

A doua duminică din Advent: iată‑l pe Ioan Botezătorul! Cei mari ai pământului califică drept ciudată persoana sa, însă îi recunosc funcția de purtător al adevărului. Pentru el s‑au deranjat și profeții, pentru că vocea lui este un strigăt care trebuie să trezească iar și iar și să dea speranță celor care așteaptă mântuirea definitivă. Tiberiu, Ponțiu Pilat, Irod, Filip, Lisania, Ana și Caiafa țin în picioare împărății de la care fiecare om speră să fie salvat. Împărăția cerurilor va veni datorită celui pe care îl anunță Ioan. El pregătește inimile prin convertire și penitență.

 

6/12

„Spuneți celor slabi de inimă: Fiți tari și nu vă temeți! Iată Dumnezeul vostru! El vine și vă va mântui»”. (Is 35,4)

Așteptăm venirea Mântuitorului. Profeții ne încurajează în această așteptare. Și Isus, chiar astăzi, ne arată cum este el gata să salveze. El vede necesitatea spirituală a omului paralitic, care suferă dublă paralizie: externă și internă, cea a trupului și cea a sufletului. Isus vindecă în primul rând sufletul, cu iertarea păcatelor. În acest fel, omul se va putea bucura atunci când va fi vindecat și în trup. Altfel, ar pleca trist.

 

7/12

„În pustiu pregătiți calea Domnului”. (Is 40,3)

Deșertul este orice loc unde nu există viață, unde vedem doar pericole, sete, foame și singurătate. Deșertul este lumea în care trăim, o lume fără bucurie, fără puritate, fără gratuitate. Aici, chiar aici, pregătim drumul neted și drept pentru cel care vine. Nu îl va opri sărăcia noastră!

 

8/12

„Bucură‑te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28)

Îngerul o invită pe Maria la bucurie, imediat. El nu îi spune să se convertească mai întâi, așa cum ar trebui să‑mi spună mie. Maria este fără păcat, de aceea ea se poate bucura imediat: cu ea și în ea este izvorul adevăratei bucurii, Isus. Este toată sfântă, eliberată de răzvrătirea lui Adam.

Ne bucurăm pentru ea, deoarece Maria este și a noastră.

 

9/12

„Din zilele lui Ioan Botezătorul și până acum, împărăția cerurilor este asaltată cu violență”. (Mt 11,12)

Împărăția cerurilor nu este iubită de cei puternici, nici măcar de bogați, nici măcar de cei mândri. Aceștia o împiedică. Chiar și orgoliul, dorința mea de bogăție și superioritate o blochează în mod violent. Ioan Botezătorul a avut parte de opoziție, și predicarea lui despre împărăție a fost oprită cu moartea. Isus, regele împărăției, este combătut. De asemenea, violența se va înarma împotriva mea atunci când voi încerca să trăiesc împărăția și să o propun. Dar regele va fi aproape de mine.

 

10/12

„Eu v‑am ales din lume, pentru aceasta vă urăște lumea”. (In 15,19)

Aceia care îl urmează pe Isus în mod fidel, trăind cuvântul său, sunt văzuți ca o dojană de către cei care, dimpotrivă, urmează propriile instincte, modelele lumii, egoismul. De aceea, aceștia li se opun sau îi persecută pe credincioșii care nu‑și ascund propria credință. Vino, Duhule Sfinte, dă‑ne fidelitate și perseverență asemenea Fericitului Anton Durcovici!

 

11/12

„Ilie a venit deja, dar nu l‑au recunoscut”. (Mt 17,12)

Ei coboară de pe muntele unde îi văzuseră pe Moise și Ilie lângă Isus. În cele din urmă, ucenicii pun o întrebare. Și Isus răspunde: Ilie? A venit deja. Cel care trăiește credința profetică a lui Ilie, care nu se teme să o propună tuturor cu riscul vieții, care se refugiază în deșert pentru a‑l întâlni pe cel care vorbește în tăcere, a venit. Acum înțeleg cine este Ioan Botezătorul. Și ei pot înțelege cine este el, Isus!

 

12/12

„Învățătorule, noi ce trebuie să facem?” (Lc 3,12)

A treia duminică din Advent: Ioan este cel care ne pregătește pentru venirea celui care va schimba lumea. Dar cum să îl aștepți? Îl întreabă mulțimile, vameșii și chiar soldații. Ce să facă pentru a fi pregătiți? Să exercite iubirea, acea iubire care constă în renunțare, alegerea sărăciei, dominarea instinctelor de lăcomie și violență. Dacă nu‑l aștept așa, nu‑l voi putea întâmpina.

 

13/12

„Botezul lui Ioan de unde era: din cer sau de la oameni?” (Mt 21,25)

Ei vor să te pună în dificultate, Isuse, pentru că ei nu cred în tine și nu te vor. Exerciți o autoritate: de unde provine? Ei nu observă adevărul acțiunii tale, iubirea Tatălui și mila față de oameni, care te animă. Nu își dau seama că tot ceea ce faci este divin. Ei sunt cei care neagă ceea ce este evident, precum misiunea lui Ioan.

 

14/12

„Un om avea doi fii... «Fiule, du‑te azi și lucrează în vie!»”. (Mt 21,28)

Pentru a trăi Adventul, avem nevoie și de această parabolă a ta, Isuse. Cei doi fii răspund diferit aceluiași tată. Răspund diferit și se comportă diferit. Cuvintele înșală. Cine știe să spună „da” după „nu” este prezent. Cine spune „nu”, te face să suferi, dar atunci poți avea încredere în el. Mai bine, mult mai bine acesta din urmă. Păcătoșii știu să se convertească, „cei drepți”, nu.

 

15/12

„Eu sunt Dumnezeu și nu este altul”. (Is 45,21)

Noi, oamenii, suntem capabili să inventăm divinități cărora să ne supunem, care apoi se arată a fi idoli, care lasă viciile și instinctele noastre mai rele. Singurul Dumnezeu este Domnul, cel care i‑a iubit pe oameni, cel care ne‑a dat viață și ne‑a arătat cum să o trăim. Numai el ne iubește și ne arată acest lucru, trimițându‑l pe Isus: înaintea lui, orbii văd, surzii aud, șchiopii umblă, morții se ridică din nou. Numai în fața lui. Nu ai observat?

 

16/12

„Acesta este cel despre care s‑a scris: «Iată, îl trimit pe îngerul meu!»”. (Lc 7,27)

Isuse, tu vorbești despre Ioan Botezătorul. Vorbești de bunăvoie și foarte bine despre el, pentru că prezența și munca sa au fost necesare. De către el ai fost prezentat oamenilor și ai primit mărturie de la el. Nu te‑ai prezentat tu singur, cum fac cei care vor să ni se propună „plagiindu‑te”. Tu însuți ai avut curajul să vorbești despre tine, pentru că te puteai sprijini pe cuvântul său și pe lucrarea lui.

 

17/12

„Iacob i‑a dat naștere lui Iosif, soțul Mariei, din care s‑a născut Isus”. (Mt 1,16)

Astăzi începem ultimele zile sfinte de pregătire pentru nașterea lui Isus. Citim genealogia sa lungă, care ne face să străbatem din nou istoria mântuirii pornind de la Abraham. Printre strămoșii Domnului găsim mari păcătoși și păcătoase, femei străine și chiar prostituate. Lui Isus nu‑i este rușine de niciunul dintre ei. Nici noi nu ne preocupăm de arborele nostru genealogic. Îi încredințăm pe toți strămoșii noștri milostivirii Tatălui și binecuvântării lui Isus.

 

18/12

„Ea va naște un fiu și‑i vei pune numele Isus”. (Mt 1,21)

Iosif aude aceste cuvinte în somn, dar îi vor rămâne întipărite și, mai presus de toate, vor fi cuvinte de mângâiere și tărie pentru el. Maria îl va naște pe Fiul, iar el, Iosif, îl va recunoaște ca pe al său, dându‑i numele cu vocea sa. Îl voi numi și eu cu acest nume: un nume care trebuie întotdeauna pronunțat cu iubire, precum numele lui Dumnezeu.

 

19/12

„Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău!” (Lc 1,42)

Elisabeta o întâmpină pe Maria în casa ei cu această exclamație. Și o repetăm și noi când spunem „Bucură‑te, Marie”. Este adevărat: Maria este binecuvântată de Dumnezeu și este binecuvântată de oameni, pentru că s‑a oferit să trăiască nu pentru ea însăși, ci să‑l iubească pe Tatăl și pe fiii lui. Cea binecuvântată binecuvântează, nu prin cuvinte, ci oferindu‑ne rodul iubirii lui Dumnezeu primit de ea: persoana Fiului, a lui Isus!

 

20/12

„Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu!” (Lc 1,30)

E îngerul cel care încă vorbește. El răspunde la întrebarea care apare în inima Mariei. Ea va fi însoțită de iubirea lui Dumnezeu și de aceea nu trebuie să‑i fie frică. Dumnezeu este Tată, este doar iubire. Cei care îl ascultă nu vor trebui să se teamă niciodată, vor fi întotdeauna mari și prețioși în ochii lui.

 

21/12

„De unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine?” (Lc 1,43)

Elisabeta ne ajută să ne pregătim pentru nașterea lui Isus. Isus vine pe lume datorită Mariei. Începem să o iubim, ca să iubim cu adevărat copilul care se va naște din ea. Cei care îl iubesc pe Isus se bucură de prezența celei care îl poartă în sânul ei: Maria, chivotul adevărat al legământului. De fapt, cu asemănătoare cuvinte, David s‑a bucurat de sosirea chivotului legământului în cetatea sa: în acel chivot erau semnele tangibile ale iubirii lui Dumnezeu pentru oameni.

 

22/12

„Sufletul meu îl preamărește pe Domnul”. (Lc 1,46)

Am învățat să cântăm aceste cuvinte ale Mariei în fiecare zi la Vespere. În fiecare zi ne dorim nu numai să le repetăm, ci să le spunem cu viața noastră. Domnul este mare, el este mai mare decât orice și decât toată lumea. Cu gesturile mele voi arăta că îl pun deasupra tuturor dorințelor și a tuturor oamenilor pe care îi iubesc. Nu am făcut‑o întotdeauna, de aceea mă pregătesc să‑l întâmpin pe Fiul lui Dumnezeu, mărturisindu‑mi păcatele cu umilință și adevăr.

 

23/12

„Ioan este numele lui”. (Lc 1,63)

Venirea lui Isus este mărturisită de venirea lui Ioan, copilul născut lui Zaharia și Elisabetei la bătrânețe. Acest copil, deja cu numele său, anunță evanghelia tuturor: Dumnezeu, Dumnezeul nostru, este iubire; Dumnezeu este milostiv, Dumnezeu vrea ca tu să te bucuri. Numele lui Ioan anunță darul lui Dumnezeu, Isus! Gândește‑te, atunci, că poți chiar să‑i ceri iertare!

 

24/12

„Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema”. (Lc 1,76)

El este tatăl acelui copil care îi mulțumește lui Dumnezeu și-l binecuvântează pentru nașterea sa. El este un copil mare, pentru că este destinat să facă mereu cunoscut cel mai frumos plan al lui Dumnezeu. Cu aceste cuvintele ale sale, el va vesti tuturor că a venit Mirele, Mielul lui Dumnezeu, cel care va lua asupra sa păcatul oamenilor. Pentru a‑l întâmpina, îi vom cere lui Dumnezeu purificarea inimii noastre.

 

25/12

„Lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins‑o”. (In 1,5)

Misterul care ne oferă bucurie astăzi este cu adevărat luminos. În această zi vedem în ce direcție trebuie să se îndrepte pașii noștri: în direcția iubirii, a iertării, a smereniei, a atenției asupra celor mici, a celor săraci, a suferinței. Lumina adevărată în întunericul lumii este pruncul Isus.

 

26/12

„Nu știați că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” (Lc 2,49)

Astăzi Sfântul Ștefan face loc sărbătorii Sfintei Familii și o face cu bucurie. Toată iubirea lui a fost pentru Isus, care a venit pe lume înconjurat de iubirea Mariei și slujit de grija lui Iosif: doi oameni săraci care ne oferă primul exemplu strălucitor al vieții creștine. Sunt o familie împreună cu Isus. Fiecare familie învață de la aceasta să fie o binecuvântare și un loc potrivit pentru copiii care se nasc. Fiecare familie este completă și pregătită atunci când Isus trăiește în ea.

 

27/12

„L‑au luat pe Domnul din mormânt”. (In 20,2)

Apostolul Ioan ne vorbește despre iubirea Mariei Magdalena față de Isus și despre cum i s‑a manifestat el înviat. Însuși Ioan a fost mărturisitor, până la sfârșitul lungii sale vieți, al iubirii Domnului, al acelei iubiri care a dorit și a format Biserica. Tocmai în Biserică apostolul și toți sfinții continuă să ne arate și să obțină sfințenia și bucuria întâlnirii cu Domnul Isus.

 

28/12

„Din Egipt l‑am chemat pe fiul meu”. (Mt 2,15)

Evanghelistul Matei îi citează adesea pe profeți. Așa știm că toată istoria a avut loc și se desfășoară cu referire la Isus. Poporul lui Israel, iubit ca un fiu de Dumnezeu, a fost chemat să se întoarcă din Egipt, așa cum era profețit. Isus este cel care trebuie să se întoarcă din locul în care se refugiase temporar pentru a se apăra de mânia lui Irod. El va trăi printre oamenii săi, chiar dacă îl vor respinge și îl vor da la moarte.

 

29/12

„Cine îl iubește pe fratele său rămâne în lumină”. (1In 2,10)

Aceasta este o experiență cotidiană. Cine iubește nu trebuie să se ascundă. Cine iubește dezvăluie chipul Tatălui. Cine iubește se apără de Cel Rău. Cine iubește nu trebuie să se învinovățească. Cine iubește arată tuturor partea cea mai frumoasă a vieții. Cine iubește este învăluit în lumină.

 

30/12

„Ana vorbea despre copil tuturor celor care așteptau eliberarea Ierusalimului”. (Lc 2,38)

Știai că Ana avea 84 de ani? O vârstă frumoasă: a trăit de douăsprezece ori șapte ani. Numărul spune desăvârșire: viața omului este completă când îl întâlnește pe Isus! La 84 de ani, Ana realizează cel mai frumos lucru din viața ei: reușește să vorbească despre Isus în public. Este, cu adevărat, ceea ce spune psalmul: „La bătrânețe vor mai da roade”!

 

31/12

„Toate au luat ființă prin el”. (In 1,3)

Încheiem anul cu acest anunț. Totul, adică viața și istoria mea, este un dar trecut prin mâinile lui Isus. Și totul este orientat spre Isus, pentru că el este plinătatea fiecărei vieți, este viața „veșnică”, adică deplină, pentru fiecare. Cu el, fiecare zi se va umple de veșnicie!

In primo piano